
Acum câțiva ani am văzut niște “solzi” pe casa unui om și am întrebat, ce-i cu fiarele acelea pe acoperiș? Am aflat că sunt niște opritoare de zăpadă care previn căderea accieentală a zăpezii în capul trecătorilor sau chiar a locatarilor când ies sau intră din casă. Autorităâile de pe la noi n-au auzit de așa ceva. Treceam în această seară pe lângă clădirea Evidenței Populației din Oradea, îndreptându-mă spre Livingroom. Am fost un norocos, pentru că am mers pe miijlocul străzii. Lângă mine s-a prăbușit un bloc de zăpadă înghețată, apoi altul. Concret, dacă eram aproape de zid, eu sau oricine altcineva, ieșea cu SMURD… poate un traumatism cranio-cerebrad. Cine era vinovat?
Acum mă întreb în câte locuri din Oradea se mai întâmplă zilele astea astfel de evenimente și dacă cineva e conștient de existența lor?! Cert e faptul că până nu intră un om în spital iar presa face din eveniment un subiect de dezbatere, autoritățile responsabile stau cu mâinile în sân, ca e cald și bine în birouri. Așa cum RER Ecologic Service încasează banii iar troienele de zăpadă așteaptă căldura Domnului ca să dispară, la fel și zăpada de pe acoperișurile clădirilor instituțiilor publice așteaptă soarele primăverii. Noi cu cine votăm?
Pingback: 20 februarie 2012