Am mai scris despre asta aici, însă acum vreau să pun accentul pe altceva. Legătura dintre muzică și șofer e logică și evidentă. E o legătură psihologică între sound și stare de spirit și mi există una emoțională, spirituală care ține de mesajul muzicii ascultate la volan, nu doar de stilul de muzică abordat.
Ascult Magic FM la volan atunci când sunt nervos și am nevoie de o oază de liniște, mă calmează, mă ajută să fiu mai atent în trafic, să conduc mai bine și, culmea, chiar să consum mai puțin carburant (vorbesc serios). Însă, există și situația în care soft music se cobină cu mesajul muzicii, iar atunci lucrurile devin mai complicate. Într-un fel sau altul, muzica ajunge să-ți dicteze, conduci așa cum simți, în funcție de cea ce îți transmite muzica. Și pentru că vorbim de soft music, totul e spre bine.
Fără să fac reclamă radioului din trust, vă recomand Magic FM la volan, orunde v-ați afla. Încercați și cu siguranță veți simți diferența.

















